Faptele milosteniei sau îndurării sufleteşti sunt tot în număr de şapte, şi anume:
1) Întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, dar cu duhul blândeţii şi al înţelepciunii, spre a-i feri atât de păcatul deznădejdii, cât şi de cel al prea marii încrederi în îndurarea lui Dumnezeu.
Însemnătatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol Iacov, când zice: „Fraţii mei, dacă vreunul din voi se va rătăci de la adevăr şi cineva îl va întoarce, să ştie el că cel ce l-a întors pe păcătos din rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi mulţime de păcate îşi va acoperi.” (Iac 5, 19-20).
2) Învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi (FA 8, 31; Tit 2, 4-7);
3) Sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat (1 Tes 5, 11-15). Trebuinţă de sfat bun şi dat la vreme au cei cu o viaţă păcătoasă, cei în nevoie şi strâmtorare, sau cei a căror viaţă şi cinste sunt în primejdie.
4) Rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iac 5, 16; Flp 1, 19; Col 4, 3);
5) Mângâierea celor întristaţi (1 Tes 5, 14) din pricina bolilor, a păcatelor sau a nenorocirilor de tot felul;
6) Nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, ci răsplătirea răului cu binele (Mt 5, 44-48; Rm 12, 19-21);
7) Iertarea greşalelor săvârşite de alţii faţă de noi înşine, nu numai o dată, ci „de şaptezeci de ori câte şapte”, cum spune Mântuitorul (Mt18, 22).