Faptele milosteniei trupeşti sunt în număr de şapte, şi anume:
1) Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei şi neputinţei, nu se poate hrăni prin muncă proprie;
2) Adăparea celui însetat, care din lipsă sau slăbiciune nu-şi poate alina setea;
3) Îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;
4) Cercetarea celor în necazuri şi-n nevoi, pentru ajutorarea lor;
5) Cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlineşte mai întâi prin cuvintele mângâietoare şi compătimitoare; al doilea, sfătuindu-i să sufere cu răbdare nenorocirea, fără cârtire, ci cu binecuvântare, şi făcându-i să înţeleagă că suferinţa este îngăduită spre încercare, întărire şi ispăşire; al treilea, îndemnându-i şi ajutânduÂÂÂ-i să se spovedească şi să se împărtăşească şi să primească Taina Sfântului Maslu; al patrulea, învăţându-i să nu cadă în credinţa deşartă a celor ce voiesc să-şi câştige sănătatea cu farmece şi felurite înşelăciuni diavoleşti, şi să-şi pună încrederea şi nădejdea numai în mila lui Dumnezeu şi în leacurile recomandate de medici.
Iar când aceşti bolnavi sunt lipsiţi sau fără ajutorare, să-i ajutăm cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere şi altele.
6) Găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor şi a celor lipsiţi de mijloace materiale, făcând aceasta cu bucurie;
7) Îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creştinească.
Dacă moare o rudă sau un prieten, această datorie se împlineşte prin petrecerea mortului până la groapă, cu rugăciuni şi acte de milostenie pentru sufletul răposatului şi cuvinte de mângâiere pentru cei rămaşi în viaţă.
Neîndeplinirea acestor fapte faţă de semeni închide porţile fericirii cereşti şi aduce osânda veşnică (Mt 25, 41-46).