Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Ce este Sfânta Tradiţie?

Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii şi din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde Descoperirea dumnezeiască necesară mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt, sau permanenta prezenţă a Duhului Sfânt în viaţa Bisericii.