Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri:

1. înţelesul după literă, obştesc, sau istoric;

2. înţelesul sufletesc;

3. înţelesul duhovnicesc.

Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sfintei Scripturi, susţine că înţelesul cărţilor insuflate se împarte după cele trei feluri de credincioşi aflători în Biserică: cei simpli, cei înaintaţi şi cei desăvârşiţi. „Cei simpli să-şi întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înţeles după literă, obştesc şi istoric); dacă însă unii au început să înainteze ceva şi pot să privească un lucru mai larg, să-şi întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârşiţi şi asemenea acelora despre care Apostolul zice: Celor desăvârşiţi însă le grăim înţelepciunea, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci grăim înţelepciunea lui Dumnezeu cea întru taină, cea ascunsă, pe care Dumnezeu mai înainte de veci a rânduit-o spre slava noastră (1 Co 2, 6-7), aceia să se întărească din însăşi legea duhovnicească, ce cuprinde umbra bunurilor viitoare”. Acelaşi Origen declară că înţelesul duhovnicesc este cel mai înalt şi trebuie pus înaintea celui material sau istoric^[1]. Tâlcuirea dreaptă a Sfintei Scripturi e însă aceea care ţine seama de toate cele trei înţelesuri şi le foloseşte potrivit cu ideile, persoanele şi faptele biblice, cum au făcut cei mai mulţi din Sfinţii Părinţi. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Să nu citiţi literele în chip simplu, ci să cercetaţi ideile. Dacă cineva se opreşte numai asupra cuvintelor şi nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greşeli va săvârşi”^[2].