Insuflarea sau inspiraţia dumnezeiască este acea înrâurire specială a lui Dumnezeu asupra autorului sfânt prin care: 1) mintea lui se luminează în mod excepţional prin lucrarea Duhului Sfânt, primind o putere de pătrundere în tainele adevărurilor dumnezeieşti şi căreia i se comunică în parte şi adevăruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodată cu puterile proprii, iar voia sa se întăreşte pentru a se hotărî şi persista în cele bune; 2) aghiograful este îndemnat să scrie ceea ce ştie şi ceea ce i se va comunica de sus; şi 3) aghiograful este ajutat să nu cadă în vreo greşeală. Atenagora Atenianul spune că Duhul Sfânt Se serveşte de gura Proorocilor ca de un organ, aşa cum flautistul suflă într-un flaut[1]. Sfântul Ipolit lămureşte că Proorocii vorbeau numai puşi în mişcare de Cuvântul (Logosul), Care se unea cu ei şi Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, îi făcea să vestească lucrurile voite de Dumnezeu[2]. Insuflarea ne-o arată limpede şi Teofil al Antiohiei, în lămurirea pe care o dă în această privinţă: „Şi mai întâi profeţii, de acord toţi unii cu alţii, ne-au învăţat că Dumnezeu a făcut universul din nefiinţă... Având, aşadar, Dumnezeu în El Însuşi Cuvântul Lui imanent, L-a născut împreună cu Înţelepciunea Sa, scoţându-L înainte de crearea universului... Cuvântul Se numeşte Început, pentru că El începe şi stăpâneşte toate cele create prin El. Acesta, deci, fiind Duh al lui Dumnezeu şi Început şi Înţelepciune şi Putere a Celui Preaînalt, S-a pogorât în profeţi şi prin ei vorbea despre facerea lumii şi despre toate celelalte... Cuvântul lui Dumnezeu, spune prin Moise, ca printr-un organ al Său: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul» (Fc 1, 1) ”[3]. În marea Sa înţelepciune, Dumnezeu vorbeşte prin oameni, asemenea oamenilor[4], spre a Se face înţeles.
[1] Atenagora Atenianul, Solie pentru creştini, 7, 9, Migne, P.G., VI, col. 904, 908.
[2] Sfântul Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728.
[3] Teofil al Antiohiei, Către Autolic, 2, 10, Migne, P. G., col. 1064; în Apologeţi de limbă greacă, v. trad. rom. cit.
[4] Fericitul Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P.G., XLI, col. 537.