Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. (Vezi despre V. T.: Ieş 4, 12; 2 Rg 23, 2; Is 6, 1-8; 8, 1; Avc 2, 2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Mc 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Lc 2, 32; Evr 1, 1-2). El Îl descoperă pe Dumnezeu (Mt 11, 27; In 17, 6-8; 1 In 5, 20). Evanghelia e Revelaţia lui Dumnezeu (1 Co 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Ga 1, 11-12; Ef 1, 17).

Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate” (2 Tim 3, 16). Sfântul Apostol Petru ne arată, la rându-i, că „proorocie nu s-a făcut niciodată din voia omului, ci purtaţi de Duhul Sfânt au grăit oameni din partea lui Dumnezeu” (2 Ptr 1, 21).

Insuflarea dă Sfintei Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întăreşte Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: „Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce toate se vor împlini” (Mt 5, 18).

Cărţile Noului Testament s-au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt pe care l-au primit autorii lor, adică Sfinţii Apostoli şi Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după Înviere, Mântuitorul le spune: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22), iar în momentul despărţirii de aceiaşi Apostoli, El le porunceşte: „Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28, 19); „fiindcă nu voi sunteţi cei ce vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Ce grăieşte întru voi” (Mt 10, 20); „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (In 14, 26).