Uşoare sau cu putinţă de iertat se numesc păcatele prin care credinciosul, dintr-o slăbiciune a voii şi a cunoaşterii sale, se abate în chip uşor de la legea morală şi de la calea mântuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc, ci numai o slăbire a lucrării harului în sufletul credinciosului.
Afară de Mântuitorul şi de Sfânta Fecioară Maria, nimeni nu a fost scutit de păcate uşoare, nici chiar drepţii: „Că de şapte ori va cădea dreptul şi se va ridica” (Pr 24, 16). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: „Fiindcă noi în multe greşim. Dacă e cineva să nu greşească-n cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi trupul întreg” (Iac 3, 2). De asemenea, Sfântul Apostol Ioan spune: „Dacă zicem că noi nu avem păcat, pe noi înşine ne amăgim şi adevărul nu este-ntru noi” (1 In 1, 8).
Păcatele uşoare nu trebuie însă privite cu nebăgare de seamă, căci ele sunt urâte lui Dumnezeu şi dacă nu se şterg prin pocăinţă, duc la păcate grele.