Prin ocazie la păcat înţelegem împrejurările dinafară care pot da omului prilej de păcătuire, chiar fără ispită. Acela care nu se fereşte de ocazia la păcat şi nu înfruntă ispitele dovedeşte o învoire tacită cu aceste începuturi ale păcatului. El suferă adică pornirea spre păcat, aţâţă poftele dinăuntru şi stăruie în plăcerea acestei aţâţări. Această plăcere păcătoasă, împreună cu dorinţa şi hotărârea de a păcătui, alcătuiesc păcatul dinăuntru, care se arată în afară prin cuvânt şi faptă.