Ispita este îndemnul la păcat. Ea trezeşte pofta spre a dobândi ceva prin călcarea legii morale.
Această pornire vine sau dinăuntrul cuiva, adică din firea lui slăbită de păcatul strămoşesc, sau din afară.
Ispita dinăuntru este prilejuită de:
1) Pofta trupului (mâncare, băutură, desfrânare);
2) Pofta ochilor (bogăţie); şi
3) Pofta inimii (trufia vieţii, mândrie), după cum citim în Sfânta Scriptură: „Pentru că tot ceea ce este în lume - pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii - nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt” (1 In 2, 16).
Ispita din afară vine de la diavol şi de la lume.
Că ispitele vin de la diavol, ne arată însăşi Sfânta Scriptură. Astfel, Mântuitorul zice: „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu” (Lc 22, 31). Iar Sfântul Apostol Petru îi spune lui Anania, care ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi Duhului Sfânt?” (FA 5, 3).
Chipul în care ispiteşte diavolul este mai ales aţâţarea gândului omului cu felurite închipuiri, care în locul binelui adevărat înfăţişează un bine înşelător şi pierzător de suflet.
Ispitele de la lume înseamnă îndemnul la păcat venit din partea oamenilor răi, care aţâţă în alţii felurite pofte şi porniri păcătoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.