Semnele după care se cunoaşte păcatul sunt:
1) Întrebuinţarea deplină a minţii. Unde nu există judecată deplină a minţii, nu există nici păcat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor şi ale tuturor celor lipsiţi de judecata minţii pot fi împotriva legilor, dar nu sunt socotite păcate.
2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om împotriva voii sale, de asemenea pot fi împotriva legii, dar nu sunt socotite păcate.
3) Cunoaşterea legii împotriva căreia este îndreptată fapta, sau cel puţin să fi fost cu putinţă cunoaşterea acestei legi.