Această poruncă învaţă că este de datoria creştinului să se roage lui Dumnezeu pentru ajutorul tuturor celor ce se îngrijesc de binele său vremelnic şi veşnic. Astfel, Biserica cere să ne rugăm pentru patriarh, mitropolitul sau episcopul eparhial şi întreg clerul, pentru ocârmuitorii ţării şi pentru toţi cei care fac binele Sfintei Biserici şi se străduiesc să întărească credinţa ortodoxă. Sfântul Apostol Pavel spune: „Aşadar, înainte de toate vă îndemn să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, (...) ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită, întru toată cuvioşia şi bunăcuviinţa; că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (1 Tim 2, 1-3). Creştinul să nu-i uite în rugăciunile sale nici pe cei trecuţi din viaţa aceasta, căci rugăciunile celor vii le folosesc mult celor răposaţi. Învăţătura acestei porunci se desprinde din porunca dragostei faţă de aproapele.