Această poruncă învaţă că e de datoria creştinului să dea cinstire celor ce fac parte din starea preoţească, deoarece aceştia sunt slujitori ai sfintelor altare, propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc şi rugători către Dumnezeu. Îndeosebi se cuvine această cinstire duhovnicului, care-l povăţuieşte pe creştin în scaunul Sfintei Mărturisiri şi care, cu puterea primită de la Dumnezeu, îi dă dezlegare de păcate.
Sfântul Apostol Pavel spune: „Dar vă rugăm, fraţilor, să-i aveţi în cinste pe cei ce se ostenesc între voi şi sunt mai-marii voştri întru Domnul şi vă dojenesc; şi pentru lucrarea lor să-i socotiţi vrednici de prisoselnică iubire” (1 Tes 5, 12-13) şi „Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele: s-o facă cu bucurie şi nu suspinând” (Evr 13, 17). „Preoţii care cârmuiesc bine să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura”(1 Tim 5, 17).