Noi credem şi mărturisim că legea morală firească nu s-a păstrat în toată curăţia ei, aşa cum a sădit-o Dumnezeu în inima omului, ci s-a întunecat prin păcat. Adică omul, în urma păcatului strămoşesc trăind o viaţă păcătoasă, nu mai auzea limpede glasul ei şi se îndepărtase de ea. De aceea, Dumnezeu, în nemărginita Sa dragoste, voind îndreptarea omului, i-a venit în ajutor, dându-i pe calea Descoperirii dumnezeieşti legea din afară, legea pozitivă. Prin această lege, Dumnezeu Şi-a făcut cunoscută voia Sa în chip direct şi amănunţit, ca îndreptar pentru viaţa omului; i-a redeşteptat omului conştiinţa adormită prin păcat, ca să fie mai cu băgare de seamă la săvârşirea faptelor şi totodată i-a sporit cunoştinţele despre felul cum trebuie să trăiască şi să lucreze pentru înfăptuirea scopului său. Despre legea aceasta citim în Sfânta Scriptură: „În multe rânduri şi-n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evr 1, 1-2).
Astfel, după timpul în care s-a dat şi după deplinătatea ei, legea morală pozitivă - adică legea dată omului prin Descoperirea dumnezeiască - se împarte în legea Vechiului Testament şi legea Noului Testament.