Roadele cele mai de seamă ale dragostei sunt:

1) Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel care Mă iubeşte” (In 14, 21) - spune Mântuitorul.

2) Ferirea de păcat: „Nu este nici un păcat, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în tălmăcirea Epistolei I către Tesaloniceni, pe care întocmai ca focul să nu-l ardă puterea cea mare a dragostei. Mai uşor poate rezista o uscătură nebăgată în seamă, decât păcatul, la puterea dragostei^[1].

3) Cine-L iubeşte pe Dumnezeu este ascultat în rugăciunile sale şi se bucură de bunătatea Lui: „Pe cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc” (1 Co 2, 9).

4) Liniştea sufletească, răbdarea în vreme de încercare, iertarea, blândeţea, pacea şi bună-voirea între oameni, căci: „Iubirea rabdă-ndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută ale sale, nu se întărâtă, nu ţine-n seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă” (1 Co 13, 4-7).

5) Odrăsleşte mântuirea sufletului: „Şi iată, un învăţător de Lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar El a zis: Ce este scris în Lege?, cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu” (Lc 10, 25-28).

Pentru astfel de roade, dragostea creştină este cu adevărat „legătura desăvârşirii” (Col 3, 14) şi „împlinirea legii” (Rm 13, 10).

Văzând deci însemnătatea covârşitoare a dragostei, creştinul trebuie să-şi dea silinţa să o păstreze, să o întărească în sufletul său şi să o sporească în viaţa sa.

De bună seamă, aceasta se face întâi prin lucrarea harului dumnezeiesc, după cuvântul Mântuitorului: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 5). Dar creştinul are şi el datoria să lucreze şi să se folosească de toate mijloacele care pot înmulţi dragostea.

^[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, La Epistola I către Tesaloniceni, c. III, Migne, P.G., LXII, col. 420.