Adevărata dragoste creştină trebuie să fie:

1) Fiască, nu din teamă de pedeapsă, nici pentru un folos oarecare; ci precum fiul îşi iubeşte părintele său, aşa să-L iubească şi creştinul pe Dumnezeu, Care este Părintele Ceresc al tuturor (1 In 3, 1);

2) Deplină, adică să cuprindă, cum s-a spus, toate puterile sufletului, încât tot ceea ce facem să fie spre slava lui Dumnezeu. „Aşa că ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (1 Co 10, 31);

3) Puternică şi statornică, mergând chiar până la moarte. Căci dacă Dumnezeu, din dragoste faţă de oameni, Şi-a jertfit pe unicul Său Fiu pentru mântuirea lor, apoi şi dragostea acestora faţă de Dumnezeu trebuie să fie fără de margini şi să nu se schimbe niciodată. Sfântul Apostol Pavel spune: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos?: Oare necazul? sau strâmtorarea? sau prigoana? sau foametea? sau golătatea? sau primejdia? sau sabia?!... Precum este scris: „De dragul Tău suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de-njunghiere”. Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a iubit. Fiindcă sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rm 8, 35-39);

4) Vie şi lucrătoare, adică să pătrundă cu adevărat cugetul şi voia creştinului şi să se arate prin fapte de binefacere faţă de cei din jurul său. Citim în Sfânta Scriptură: „Să nu iubim cu vorba, nici cu vorbirea, ci-n faptă şi-n adevăr” (1 In 3, 18); şi „De Mă iubiţi, păziţi-Mi poruncile” (In 14, 15) - spune Mântuitorul. Înzestrată cu astfel de însuşiri, de bună seamă, dragostea produce roadele cele mai de preţ pentru sufletul şi viaţa credinciosului.