Postul este înfrânarea de toate mâncărurile sau, la caz de boală, „numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti şi de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu...”[1].
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp şi un act de cult, adică o formă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit. Această jertfă este izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sfântul Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului”[2].
[1] Mărturisirea de credinţă..., partea a III-a, Răspuns la întreb. VII, trad. cit., p. 144.
[2] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 54, p. 327.