Cinstirea celor răposaţi se arată nu numai prin rugăciuni sau slujbele şi milosteniile ce le facem pentru ei, ci şi prin purtarea de grijă faţă de mormintele lor. Se cade să ne aducem aminte de mormintele răposaţilor noştri, veghind întâi de toate ca de la căpătâiul lor să nu lipsească niciodată Sfânta Cruce. Să le îngrijim şi să le împodobim, îngrădindu-le, semănând pe ele sau împrejurul lor iarbă şi flori. Să le cercetăm cât mai des, iar în zilele de sărbătoare să aprindem la morminte candele şi lumânări sau vase cu tămâie, în cinstea răposaţilor, aşa cum ne îndeamnă Sfinţii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, ca Sfântul Atanasie cel Mare şi Simeon al Tesalonicului[1]. Numai aşa vom avea dreptul să pretindem urmaşilor noştri ca şi ei să facă la fel cu mormintele noastre, după ce ne vom fi mutat de pe pământ.
[1] Vezi Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre sfârşitul nostru, cap. 287, pp. 186-187.