Mai întâi, Biserica îi pomeneşte pe răposaţi în toate sâmbetele de peste an. Sâmbăta este ziua din cursul săptămânii închinată amintirii tuturor sfinţilor şi răposaţilor, deoarece cuvântul sâmbătă (adică sabat) înseamnă odihnă; e ziua în care Dumnezeu S-a odihnit după zidirea lumii şi în care cerem şi noi odihna celor răposaţi, după ostenelile şi alergarea din această viaţă^[1], şi pentru că sâmbăta e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar sufletul s-a pogorât la iad, ca să-i elibereze din el pe toţi drepţii cei din veac adormiţi. Lucrul acesta ni-l amintesc şi cântările (stihirile) de la slujba Vecerniei şi Utreniei sâmbetelor din Octoih, în care îi mărim pe sfinţi şi ne rugăm pentru răposaţi. De aceea, parastasele se fac de regulă sâmbăta. Parastasele care se fac duminica, mai ales în oraşe, nu sunt potrivite cu bucuria Învierii, pe care o prăznuim în această zi.

Dar mai cu osebire face Biserica pomenirea de obşte a tuturor repausaţilor în anumite sâmbete din cursul anului, numite sâmbetele morţilor, şi anume:

a) Sâmbăta Rusaliilor (numită şi Moşii de vară, adică ziua de pomenire a moşilor şi strămoşilor noştri), pentru ca pogorârea Sfântului Duh, care se va serba a doua zi, să se facă şi asupra celor adormiţi, izbăvindu-i din stricăciune şi din pedeapsă. Se aduc la biserică şi se împart la morminte mâncăruri, fructe, haine şi vase (oale şi străchini).

b) Sâmbăta lăsatului sec de carne (numită Moşii de iarnă), deoarece Duminica următoare fiind închinată pomenirii Înfricoşatei Judecăţi, facem rugăciune pentru răposaţi, ca Dumnezeu să Se îndure de ei la Judecata de apoi^[2].

Se mai obişnuieşte, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire în sâmbăta a doua, a treia şi a patra din Postul cel Mare, pentru că în celelalte zile din acest timp al Postului nu se săvârşeşte Liturghie şi deci nu se pot face nici parastase pentru cei răposaţi; de asemenea, în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Floriilor, când prăznuim amintirea învierii lui Lazăr de către Domnul, rugându-ne ca Domnul să-i învieze şi pe răposaţii noştri, la vremea cuvenită. De altfel, e ultima dată când se mai pot face parastase până la duminica Tomii.

^[1] Sinaxarul la Sâmbăta lăsatului sec de carne, în Triod, Ed. I.B.M.B.O.R., Buc., 2000.

^[2] Ibidem.