În afară de pomenirile făcute de rudele şi urmaşii răposatului, la soroacele arătate până acum, Biserica face şi ea slujbele sale, ca de pildă la Litie şi Miezonoptică, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieşirea cu cinstitele Daruri şi după sfinţirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii şi morţi, când preotul îi pomeneşte în taină pe toţi repausaţii, prin cuvintele „Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, unde străluceşte lumina feţei Tale”^[1]. Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiţi decât a aduce pentru dânşii Jertfa cea fără de sânge sau a fi pomeniţi în timpul săvârşirii ei. Lucrul acesta le pricinuieşte multă uşurare şi bucurie^[2]. De aceea, pe lângă parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru răposaţi, e bine să aducem prescură şi pomelnic cu numele lor, pentru a fi pomeniţi de către preot la fiecare Liturghie.

Dar în afară de pomenirea zilnică a răposaţilor, Biserica are în cursul anului bisericesc şi zile anume orânduite sau închinate pomenirii generale a tuturor celor răposaţi, din toate vremurile şi din toate locurile.

^[1] Liturghierul, Ed. I.B.M.B.O.R, Buc., 2000, p. 167.

^[2] Vezi, de pildă, Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, cartea a VI-a, cap. 30 (trad. rom. cit., p. 179); Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza V mistagogică, cap. 9-10 (trad. D. Fecioru, pp. 570-571); Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre sfârşitul nostru, cap. 373, p. 250, cap. 369-370, pp. 248-249; Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, cap. 42-47, trad. rom.