Mormintele şi cimitirele sunt locuri de odihnă şi linişte în care aşezăm trupurile repausaţilor noştri, în aşteptarea învierii şi a Judecăţii de apoi. Deşi plecaţi dintre noi, cei repausaţi rămân astfel mai departe lângă noi, prin osemintele lor. Mormintele lor păstrează vie în sufletele noastre amintirea celor ce dorm în ele şi legătura nevăzută cu ei. Totodată ele ţin treaz în noi gândul la moarte şi ne îndeamnă să ne pregătim pentru ea. „Privind mormintele - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - dacă sufletul dormitează, tresare îndată, iar de este treaz şi vrednic, se face şi mai vrednic... Vederea mormintelor îmboldeşte pe fiecare dintre noi să cugete, fără voia lui, asupra sfârşitului nostru propriu, iar cine a luat la sine această încredinţare nu se va lăsa pe sine lesne în mrejele păcatului. Pentru aceasta un înţelept dădea sfatul următor: În tot ce veţi spune, cugetaţi la clipele cele de pe urmă şi niciodată nu veţi păcătui”.[1]
[1] Tălmăciri alese din Sfântul Ioan Gură de Aur, p. 82.