Se varsă cenuşă pentru a adeveri cuvântul Sfintei Scripturi că „pământ şi cenuşă suntem” (Fc 18, 27; Iov 30, 19; Ecc 12, 7). Apoi, această cenuşă, fiind binecuvântată şi sfinţită cu semnul Crucii, prin tămâie, îi pune pe morţi sub scutul lui Hristos până la înviere[1].
Untdelemnul este semnul şi pecetea lui Hristos, ca şi untdelemnul de la Botez. „Atunci, (la Botez), ungerea cu untdelemn îl chema pe candidatul la Botez la luptele cele sfinte; acum însă untdelemnul cel vărsat înseamnă că cel adormit a luptat luptele cele sfinte şi s-a desăvârşit”[2]. Iar vinul, în unele părţi amestecat cu untdelemn, iar în altele înlocuit cu aghiasmă, se toarnă cruciş peste trupul răposatului. Vinul este simbolul sângelui, adică al sevei de viaţă, care curge prin mădularele trupului omenesc şi-l însufleţeşte. Turnarea lui peste trupul mortului este deci preînchipuirea nemuririi sau a învierii pentru viaţa cea veşnică, pe care o nădăjduim.
[1] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfântul Maslu, cap. 287, p. 185.
[2] Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericească, VII, 3 (trad. rom. cit.), şi Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfântul Maslu, cap. 286-287, şi Despre sfârşitul nostru, cap. 362, trad. rom., pp. 185, 248.