La patruzeci de zile după naştere se face rânduiala pentru îmbisericirea pruncului botezat şi pentru curăţirea lehuzei, după datina moştenită tot din Legea Veche (Lv 12, 1-8), pe care a păzit-o şi Maica Domnului aducându-L pe dumnezeiescul său Prunc la templu, unde a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul Simeon (Lc 2, 22 ş. u. ).
Pruncul e adus de maica sa sau de naş înaintea uşilor bisericii, unde preotul citeşte molitfele de curăţire, rugându-se întâi pentru mamă, ca Dumnezeu să o cureţe de întinăciunea lehuziei şi să o învrednicească a intra din nou în sfântul locaş şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine; se roagă apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvinteze şi să-l sfinţească, învrednicindu-l, la vremea cuvenită, de luminarea Botezului.
Urmează apoi îmbisericirea pruncului, adică introducerea lui în biserică: preotul îl ia în braţe pe prunc, închipuindu-l pe dreptul Simeon, care L-a purtat în braţele sale pe Pruncul Iisus şi face semnul Crucii cu el întâi în faţa uşilor bisericii, apoi în mijlocul bisericii şi, în cele din urmă, în faţa uşilor împărăteşti, zicând de fiecare dată: „Se îmbisericeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui...” (dacă pruncul e băiat, preotul îl duce şi în altar, în semn că e închinat Domnului, de unde îl ridică naşul sau mama. Partea de la urmă a rânduielii din a patruzecea zi, adică îmbisericirea pruncului, preoţii o fac de obicei îndată după slujba Botezului.