În ziua a opta după naştere, pruncul e adus de moaşă la biserică şi stând afară în pridvor înaintea uşilor ca unul ce nu este încă botezat şi îmbisericit, preotul îl binecuvintează, făcându-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea minţii şi a gândurilor; la gură, pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării şi la piept, pentru ferirea inimii de poftele şi patimile trupeşti; apoi îi citeşte o rugăciune pentru punerea numelui, care înseamnă un fel de pregătire pentru Botez. De obicei, în timpul din urmă, preoţii împreunează această rânduială fie cu cea din ziua întâi, fie cu cea a Botezului.
Datina de a pune numele pruncului a opta zi după naştere este veche, fiind moştenită din Legea Veche, care orânduise această zi pentru curăţirea pruncilor de sex bărbătesc, prin tăierea împrejur şi prin punerea numelui (Lv 12, 3). Noi, creştinii, am păstrat-o fiindcă şi Mântuitorul Însuşi - supunându-Se Legii - a fost tăiat împrejur a opta zi după naştere, când I s-a pus numele de Iisus (Lc 2, 21).
Numele care se dă la botez este de obicei numele naşului sau al Sfântului zilei, sau al altui sfânt pe care părinţii îl aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine să se pună nume de sfinţi din calendarul ortodox sau din cele obişnuite în popor. Sfântul al cărui nume îl purtăm trebuie să fie pentru noi nu numai un ocrotitor sau păzitor, ci şi un model de urmat şi un îndemn statornic spre adevărată vieţuire creştinească.