În ziua întâi după naşterea pruncului, preotul face sfinţirea cea mică a apei. Apa sfinţită acum e ca o preînchipuire a botezului[1]. Cu ea se stropeşte casa, lehuza, pruncul, moaşa şi toţi ai casei. Apoi preotul citeşte trei molitfe pentru femeia lehuză, în care se roagă pentru grabnica ei ridicare din patul naşterii, pentru iertarea păcatelor, pentru ocrotirea ei şi a pruncului de bântuiala duhurilor necurate şi pentru curăţirea mamei de întinăciunea trupească pricinuită de naştere, întrucât, precum zice Psalmistul (Ps 50, 6), suntem zămisliţi întru fărădelege şi născuţi în păcat. Cu acelaşi scop citeşte acum preotul şi o rugăciune deosebită pentru moaşă şi alta pentru celelalte persoane care au ajutat la naştere, întrucât atingerea de lehuză şi de prunc le este socotită ca o întinare, de care trebuie curăţaţi[2].
Din apa sfinţită cu acest prilej se obişnuieşte a se pune în baia (scăldătoarea) copilului, în primele trei zile după naştere.
[1] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 59, p. 71.
[2] Ibidem, p. 71.