Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, a naşte copii[1]. De aceea se şi cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”.
După punerea cununiilor urmează Apostolul (de la Ef cap. 5, vers 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos şi Biserică, îndemnându-i pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul lanunta din Cana Galileii (In 2, 1-11).
Urmează o ectenie, după care preotul binecuvintează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” (Ps 115, 4).
[1] Ibidem, cap. 276, p. 179.