Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:
a) completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după Botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;
b) sinceră şi făcută de bunăvoie;
c) secretă (făcută în taină);
d) cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţă sinceră de a nu le mai face. Simpla mărturisire sau înşirare a păcatelor fără pocăinţă adevărată şi fără hotărâre de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: „De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Lc 13, 5). Totul este ca, de la o mărturisire la alta, creştinul să se ostenească a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvârşindu-se mereu în virtute.