După alte rugăciuni, preotul taie cruciş câteva fire din creştetul pruncului şi le pune în cristelniţă rostind cuvintele: „Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui...” etc. La popoarele vechi, părul capului era privit ca un semn al puterii şi tăriei bărbăteşti (Jd 16, 18-20); de aceea tunderea lui închipuie predarea desăvârşită a noului botezat în stăpânirea şi sub ascultarea lui Dumnezeu, întru Care s-a botezat şi Care-i este de acum cap sau conducător. Fiind făcută cruciş, tunderea lui alcătuieşte şi o pârgă sau o jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos, de aceea părul tăiat nici nu se aruncă oriunde, ci se pune în loc curat, de obicei în cristelniţă[1].
[1] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, c. 67, trad. rom. pp. 80-81.