A treia şi cea mai de seamă parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea tainei, adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa sfinţită din cristelniţă rostind cuvintele: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui (la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” (la a treia afundare).

Această întreită afundare arată pe de o parte că temeiul credinţei noastre e Sfânta Treime, iar pe de alta închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Mt 12, 40); prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat de până aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă întru Hristos^[1].

Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Rm 6, 3-11).

Cristelniţa şi apa Botezului sunt pentru noi mormânt şi maică duhovnicească, născându-ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta^[2].

^[1] Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, cartea a III-a, cap. 17 (trad. rom. cit. p. 100); Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12, şi Cateheza II Mystag., trad. rom. cit., pp. 98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. şi trad. rom. cit., cap. II, 3; Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit.; Sfântul Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. rom. cit., pp. 4-5; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a II-a, trad. rom. cit.; Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. pp. 77, 79-80.

^[2] Sfântul Simeon al Tesalonicului, loc. cit.