Sfânta Liturghie, slujba Jertfei creştine, este cea mai însemnată dintre toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Aşa precum Jertfa de pe cruce a Mântuitorului a fost punctul culminant al lucrării Mântuitorului şi totodată faptul cel mai de căpetenie din istoria mântuirii lumii, tot aşa şi Sfânta Liturghie care înveşniceşte pe pământ acea Jertfă este miezul, încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care Îi aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu. Ea este totodată şi singura slujbă creştină întemeiată şi săvârşită de Mântuitorul Însuşi, de aceea nici nu se numără între cele „şapte laude” care alcătuiesc serviciul dumnezeiesc public al fiecărei zile şi care au obârşie dumnezeiască şi bisericească^[1]. Toate celelalte slujbe care se săvârşesc înaintea ei, ca Vecernia şi Utrenia, servesc numai ca un fel de pregătire a Liturghiei. În ele Îi aducem lui Dumnezeu numai rugăciune de cerere, ori laudă, mulţumire şi slăvire, pe când prin Liturghie Îi aducem, pe lângă acestea, ceva mai mult: Îi aducem jertfă care, precum am mai spus, este cea mai înaltă formă de cinstire şi preamărire a lui Dumnezeu. Valoarea, preţul sau vrednicia acestei Jertfe este neîntrecută, dacă avem în vedere că Cel ce Se jertfeşte într-însa este Însuşi Hristos, arhiereul desăvârşit, sfânt, fără răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi fiind mai presus decât cerurile” (Evr 7, 26) şi că darul nostru de jertfă este tot ce s-ar putea aduce mai de preţ lui Dumnezeu: Însuşi Trupul şi Sângele neprihănit al Fiului Său, adică tot ce a creat Dumnezeu mai sfânt, mai curat şi mai desăvârşit, singurul dar vrednic de măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu.

De aceea, precum zicea Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, „nu este altceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru că este lucrarea Lui (a Mântuitorului) şi înnoirea oamenilor şi părtăşie a Lui cu noi... Deci, mai presus decât toată rugăciunea şi lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, căci pentru ea este toată rugăciunea şi de cele mai multe ori în zilele vieţii noastre pe ea s-o săvârşim”^[2].

^[1] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre sfintele rugăciuni, cap. CCI, trad. rom., p. 198.

^[2] Despre preoţie, trad. rom., p. 353.