Ea închipuie căldura Duhului Celui de viaţă făcător, arătând că, chiar în moarte, Dumnezeirea nu a fost despărţită de Sfântul Trup, ca şi dumnezeiescul suflet[1]. Totodată ea închipuie căldura vieţii pe care Sfântul Duh o toarnă din nou în mădularele moarte, prin înviere: „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” (Ps 103, 31). Se toarnă în Sfântul Potir, pentru ca să ne dea, în clipa împărtăşirii, simţire adevărată a Sângelui viu şi cald, curs din coasta şi din rănile cuielor Celui Răstignit pentru noi[2].
[1] Idem, Răspuns la întrebarea 58, trad. rom., p. 331.
[2] Sfântul Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. cit., p. 115; Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tâlcuirea despre dumnezeiescul locaş, pp. 94-95, şi Răspuns la întrebarea 158, trad. rom., pp. 266-267; pp. 330-331.