Înainte de împărtăşire, preotul împarte Sfântul Trup în patru părţi: prima parte (aceea pe care sunt întipărite iniţialele „Is”) o pune în Potir, închipuind cu aceasta reuniunea Sfântului Trup cu Sfântul Sânge, adică Învierea Domnului; din a doua (cea cu iniţialele: „Hs”) se împărtăşesc sfinţii slujitori, iar celelalte două (cele cu iniţialele: „Ni” şi „Ka”) se pun în Sfântul Potir după împărtăşirea clericilor, pentru a se împărtăşi credincioşii din ele. Pregătirea Sfântului Sânge se face turnând în Sfântul Potir căldura sau apa caldă şi binecuvântată de către preot.