După ce toarnă vin şi apă în Sfântul Potir, preotul aşază steluţa cruciş peste Sfântul Disc, acoperă şi Discul şi Potirul cu acoperămintele lor, apoi pe amândouă cu acoperământul cel mare. Rosteşte rugăciunea Proscomidiei sau a punerii înainte, prin care Îl roagă pe Dumnezeu să binecuvinteze acele Daruri, să le primească în altarul Său cel ceresc şi să pomenească atât pe cei ce le-au adus, cât şi pe cei pentru care s-au adus. În sfârşit, preotul tămâiază Darurile, altarul şi biserica întreagă, închipuind prin aceasta revărsarea darurilor Duhului Sfânt peste Biserică şi peste credincioşi.