Altarul este astfel întocmit încât să răspundă la slujirea Sfintei şi Înfricoşatei Jertfe fără de sânge, ce se aduce aici ori de câte ori se slujeşte Sfânta Liturghie.

1. În mijlocul altarului se află Sfânta Masă (prestolul) sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfânta Jertfă cea fără de sânge a Noului Testament şi aici petrece mijlocind pentru noi Iisus Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. De aceea, locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfânta Masă şi, deoarece Sfânta Jertfă cea fără de sânge este miezul Sfintei Liturghii, Sfânta Masă nu poate lipsi de la nici o biserică. Ea este icoana mormântului lui Iisus Hristos, închipuirea Cinei celei de Taină, a crucii şi a răstignirii lui Hristos, icoana scaunului pe care şade Mielul dumnezeiesc (Ap 5, 6) şi sub care sufletele drepţilor ucişi pentru Cuvântul lui Dumnezeu aşteaptă preamărirea (Ap 6, 9) ^[1].

Sfânta Masă se face din piatră, deoarece închipuie mormântul de piatră al lui Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ps 117, 22), şi este în patru colţuri, „închipuind cele patru părţi ale lumii şi din ea se hrănesc cele patru margini ale lumii”^[2]. Ea este acoperită întâi cu o pânză albă, ţesută din in, numită cămaşă, care închipuie giulgiul cel de pe dumnezeiescul Trup al Celui Ce a murit pentru noi; apoi deasupra vine o altă acoperitoare numită îmbrăcămintea mesei, făcută dintr-o ţesătură mai luminată, care închipuie veşmintele Mântuitorului cele strălucitoare ca lumina (Mt 17, 2) şi este mărirea lui Dumnezeu^[3]. În piciorul Sfintei Mese se aşază părticele din sfintele moaşte, obicei păstrat de pe vremea când bisericile se zideau pe mormintele Sfinţilor Mucenici, rânduială întărită de Sfintele Sinoade^[4].

^[1] Sfântul Gherman al Constantinopolului, Istoria bisericească mistică, Migne, P.G., XCVIII, col. 383-453, c. 9, p. 11.

^[2] Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., cap. 182.

^[3]Ibidem, cap. 112.

^[4] Canoanele: 7 al Sinodului VII Ecumenic şi 14 al Sinodului din Cartagina.