De obicei, o biserică trebuie să aibă trei părţi: nartică (nartex) sau pronaos, naos (naie) şi altar. Unele biserici au în faţă câte un pridvor cu arcuri deschise, sprijinite pe stâlpi de piatră împodobiţi cu frumoase sculpturi.

1. Nartica sau pronaosul este încăperea în care, în vremea veche, stăteau catehumenii (cei care se pregăteau de botez). În vremurile mai noi aici stau femeile. În acest loc se păstrează vasul în care se botează pruncii (colimvitra); iar în biserica de mânăstire aici se face slujba Litiei de la Vecernie, a înmormântării călugărilor şi altele. Din nartică se pătrunde în naos.

2. Naosul (naie) sau „biserica cea din faţa altarului arată lumea văzută şi cerul cel văzut”^[1]. Aici stau creştinii la rugăciune; el este corabia în care credincioşii plutesc pe valurile vieţii şi se mântuiesc de primejdiile lor, precum pe Noe corabia l-a izbăvit de înecul potopului. El închipuie corabia ce-i duce în patria cerească pe creştini, călători pe acest pământ. Naosul este despărţit de altar printr-un perete de lemn ori de zid, împodobit cu măiestrite sculpturi poleite cu aur şi cu icoane frumos zugrăvite. Acest perete se cheamă catapeteasmă (tâmplă sau iconostas) şi înseamnă „osebirea celor văzute de cele nevăzute”^[2]. Pe catapeteasmă icoanele sunt aşezate într-o anumită ordine: în rândul întâi sunt aşezate marile icoane de o parte şi de alta a uşilor împărăteşti: la dreapta, icoana Mântuitorului şi a hramului bisericii, iar la stânga, a Maicii Domnului şi a unui ierarh (Sfântul Nicolae sau altul). Deasupra acestora se află icoanele celor 12 praznice împărăteşti; în rândul următor sunt icoanele Sfinţilor Apostoli, având la mijloc icoana Mântuitorului ca arhiereu şi împărat. În rândul al patrulea vin icoanele proorocilor, având-o la mijloc pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, obiectul prezicerilor profeţiilor din Vechiul Testament, iar în rândul al cincilea sus, în vârful catapetesmei, stă Sfânta Cruce, cu chipul lui Iisus răstignit, avându-i de o parte pe Maica Domnului şi de alta pe Sfântul Ioan Apostolul şi Evanghelistul. În faţa catapetesmei atârnă frumoase candele. La oarecare depărtare de catapeteasmă se află unul sau două iconostase (tetrapod), pe care stă icoana Învierii Domnului în zilele de Duminică, iar în celelalte sărbători, icoanele praznicelor.

3. Altarul este încăperea în care se intră prin cele trei uşi făcute în catapeteasmă. Uşa de la mijloc, în două canaturi, poartă numirea de uşi împărăteşti, având zugrăvită icoana Bunei-Vestiri, începutul mântuirii noastre, şi amintind că prin Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul s-a deschis oamenilor cerul. Prin aceste uşi intră şi ies numai arhiereul şi preoţii în timpul slujirii Sfintei Liturghii şi a celor şapte Laude. Cele două uşi laterale pe care sunt zugrăvite icoanele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau ale unor diaconi, se Întrebuinţează ca să intre şi să iasă diaconii şi ceilalţi slujitori ai Bisericii. Icoanele celor doi arhangheli amintesc că acolo unde tronează Dumnezeu se cuvine a intra cu evlavie şi curăţie îngerească.

^[1] Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., p. 387.

^[2]Ibidem, p. 385.