Prin această cerere ne rugăm „să ne păzească Dumnezeu de tot răul, adică de păcat şi de toată răutatea care aţâţă mânia lui Dumnezeu spre pedepsirea noastră”^[1].

1. Ne rugăm adică să ne izbăvească de răul ce bântuie sufletul şi în primul rând de păcat şi de urmările lui. Păcatul fiind călcarea cu ştiinţă şi de bună voie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Rm 6, 23). Când zicem „şi ne izbăveşte de cel rău”, cerem apărarea lui Dumnezeu împotriva celui rău, pe care dobândind-o suntem tari şi apăraţi de toate câte diavolul şi lumea le uneltesc împotriva noastră^[2]. Şi mare nevoie are lumea de acest „ne izbăveşte de cel rău”! Mai ales de răul sufletesc, de acel potop de minciuni ce se revarsă asupra lumii prin tot felul de mijloace: de îndemnul la dezmăţ, ură şi răzbunare; de nestatornicia căsătoriilor; de oprirea vinovată a naşterilor de prunci şi de alte rele asemenea acestora.

2. „În această cerere trebuie să înţelegem că ne rugăm să fim feriţi de orice altă răutate pe care omul cu greutate o suferă, cum ar fi foamete, ciumă, război, foc şi altele asemenea”^[3]. Adică ne rugăm să ne slobozească de tot ce ar putea să ne fie păgubitor vieţii trupeşti. Negreşit, multe din greutăţile de acest fel sunt urzituri şi meşteşugiri tot ale diavolului, măcar că făptaşii sunt oameni. De aceea, Mântuitorul zice să spunem: „Ci ne izbăveşte de cel rău”, poruncindu-ne însă să nu avem nici un fel de amărăciune pe fraţii noştri din pricina răutăţilor pe care le îndurăm din partea lor, ci să întoarcem toată ura noastră împotriva acelui duh al răutăţii, făptuitorul şi adevăratul începător al răului^[4].

3. Vechea carte de învăţătură Mărturisirea ortodoxă ne mai spune să vedem în această cerere o rugăciune şi pentru sfârşitul nostru cel mai de pe urmă. Pentru acest sfârşit al vieţii noastre, Biserica, la Sfânta Liturghie, se roagă ca el să fie „creştinesc, neînfruntat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşata judecată”, aşa că prin cererea „ci ne izbăveşte de cel rău” ne mai rugăm lui Dumnezeu ca În timpul morţii noastre să alunge de la noi toată bântuiala vrăjmaşului sufletului nostru şi să ne ferească de înfricoşelile diavolului, de munca cea veşnică a iadului şi de diavolul cel rău^[5].

^[1] Mărturisirea ortodoxă, II, 25.

^[2] Sfântul Ciprian, op. cit.

^[3] Mărturisirea ortodoxă, II, 25.

^[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 165.

^[5] Mărturisirea ortodoxă, II, 25.