Cine Îl ocărăşte pe Dumnezeu, pe Sfinţi, lucrurile şi persoanele sfinţite, adică înjură (suduie) de cele sfinte, acela Îl huleşte pe Dumnezeu; păcatul lui este fără iertare şi se cheamă păcat drăcesc. Faţă de acest păcat, toate celelalte păcate par uşoare, fiindcă hulitorul îşi azvârle ocara împotriva lui Dumnezeu (4 Rg 19, 22). Ocărârea unui bun conducător de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a înjura însă chiar Bunătatea cea desăvârşită este înspăimântător! „Tu, cel ce-ţi deschizi gura împotriva Atotputernicului”, strigă îngrozit Sfântul Efrem Sirul, „nu te temi că ar putea fi trimis foc din cer să te mistuiască?”
Dumnezeu Îi pedepseşte îngrozitor pe hulitori, nu numai în viaţa viitoare, ci şi în aceasta pământească. De pildă, Baltazar, răpitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis şi împărăţia lui dărâmată, chiar în noaptea când a îndrăznit să se folosească la beţie de aceste sfinte lucruri (Dn 5). Senaherib, împăratul sirian, hulindu-L pe Dumnezeu, a murit ucis chiar de mâna fiilor săi (4 Rg 19). Irod Agripa, împăratul iudeilor, îngăduind să fie asemănat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (FA 12, 23) etc. „Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Ga 6, 7). Batjocoritorul îşi ascute singur sabia care-l va lovi[1]. Dacă celui ce-l ocărăşte pe fratele său îi este rânduit „focul cel veşnic” (Mt 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin îi aşteaptă?[2] Într-o zi, Fericitul Ieronim, fiind întrebat pentru ce Îl înfruntă cu atâta asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a răspuns: Câinele latră să-şi apere stăpânul, - atunci pot eu tăcea când Dumnezeul meu este suduit? Omoară-mă, dar de tăcut nu voi tăcea. Când s-a cerut Sfântului Policarp, episcopul Smirnei (†167), să-L tăgăduiască pe Hristos, el a răspuns: Iată, se împlinesc optzeci şi şase de ani de când Îl slujesc pe Hristos, fără ca El să-mi fi făcut vreun rău. Deci cum L-aş putea huli pe Dumnezeul şi Mântuitorul meu?
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Prima Omilie despre statui 10, op. cit., vol. II, p. 544.