Într-adevăr, şi singurătatea este un loc foarte prielnic pentru rugăciune.
Sfinţii din pustie, mari Dascăli ai rugăciunii, s-au rugat mai mult şi mai ales în singurătate, după pilda dată de Însuşi Mântuitorul, Care de multe ori Se ruga în locuri singuratice, în pustie (Lc 5, 16), în munţi şi mai ales în muntele Măslinilor (Lc 22, 39). Singurătatea însă nu înseamnă numaidecât pustie, ci şi loc retras, o încăpere unde să poţi face rugăciunea în linişte. Despre un asemenea loc grăieşte Evanghelia când zice: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, Închizând uşa, roagă-te Tatălui...” (Mt 6, 6). În singurătate, adică la o parte de tulburarea lumii, rugăciunea se poate face mai bine. Peştele scapă de mreaja pescarului ascunzându-se în gropile cele mai ferite; aşa şi omul care vrea să scape, când se roagă, de ispitele satanei, să fugă în singurătate, zice Sfântul Efrem Sirul.