După cuprins, rugăciunea este de trei feluri: 1) rugăciunea care are ca scop lauda lui Dumnezeu; 2) rugăciunea de mulţumire; 3) rugăciunea prin care I se cere lui Dumnezeu tot ceea ce este după voia Sa: „Pre Tine Te lăudăm; pre Tine Te binecuvântăm; Å¢ie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Å¢ie, Dumnezeul nostru”^[1].

1. Rugăciunea de laudă este aceea prin care binecuvântăm, lăudându-L pe Domnul şi Dumnezeul nostru după mărirea Lui cea nemăsurată; şi pentru veşnica Lui slavă, după cum zice Psalmistul: „În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit” (Ps 144, 2). Călătorul prin ţări străine se minunează şi laudă locurile frumoase pe care le întâlneşte în cale, dar ce departe este frumuseţea lumii văzute de strălucirea lui Dumnezeu! Îngerii, privind nemijlocit nesfârşita Lui slavă, Îl laudă şi Îl binecuvintează cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt!” (Is 6, 3), aşa precum au cântat laude Mântuitorului-Prunc, de curând născut în Betleem (Lc 2, 14). Îngerii privesc la Dumnezeu „faţă către faţă”, cuprinşi de uimire, iar rugăciunile lor se prefac într-o neîncetată cântare de laudă. A-I cânta laude lui Dumnezeu este îndeletnicirea locuitorilor cerului (Ap 4, 8-11); dar şi noi pe pământ, cunoscând slava lui Dumnezeu, din cele zidite şi din Descoperire, suntem datori mai întâi să-L lăudăm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre. Drept aceea, Biserica Îl laudă necontenit pe Dumnezeu. Cântările ei: Trisaghionul, Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot..., Doxologia mare şi cea mică, Pre Tine Te lăudăm..., precum şi feluritele doxologii slujite în diferite împrejurări sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cântare de laudă este şi cântarea Maicii Domnului: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul (Lc 1, 46).

2. Rugăciunea de mulţumire este aceea prin care arătăm că ne aducem aminte cu mulţumire şi cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Că Dumnezeu ne cere să-I fim mulţumitori pentru toate bunătăţile se vede din aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă ne-ncetat, mulţumiţi Întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi” (1 Tes 5, 17-18). Rugăciunea lui Noe, la ieşirea din corabie, a fost de mulţumire (Fc 8, 19); de asemenea şi a vechiului Israil, la ieşirea din Egipt (Iş 15, 1-21). Dumnezeu însă de multe ori face să înceteze bunătăţile Sale, pentru cei ce nu ştiu să le preţuiască şi nu-I mulţumesc niciodată. Din pricina aceasta, în loc de bunătăţi vin asupra noastră necazuri.

3. Rugăciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră, sau aceea prin care Îl rugăm „să ierte păcatele noastre, aşa încât să ne izbăvească şi de pedeapsă şi să reverse asupra noastră şi harul Lui cel sfânt asupra sufletului şi asupra trupului”.^[2] Dumnezeu voieşte să-I cerem tot ce ne trebuie; căci fără de rugăminte El nu dă nimic (Iac 4, 2). Dumnezeu vrea să-L rugăm cu stăruinţă; vrea nu numai să-L rugăm, ci chiar să-L silim, spune Sfântul Grigorie Dialogul. Negreşit, Dumnezeu ştie toate nevoile noastre (Mt 6, 32) şi ar putea să ni le împlinească fără cerere din partea noastră; dar El voieşte să-L rugăm, ca nu cumva să socotim bunătăţile Sale ca pe nişte lucruri cu care El ne-ar fi dator, ci ca pe nişte binefaceri, pentru care să-I fim mulţumitori din inimă, cu umilinţă şi dragoste. Rugăciunea Mântuitorului din grădina Ghetsimani şi de pe cruce; a Sfântului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, în clipa în care era ucis cu pietre (FA 7, 59); a creştinilor care se rugau pentru eliberarea Sfântului Apostol Petru din temniţă (FA 12, 5), a Sfinţilor Apostoli în corabia învăluită de furtună (Mt 8, 25) şi altele sunt rugăciuni pilduitoare de cerere.

Pe lângă cele de mai sus, rugăciunea Împăratului David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule...” (Ps 50) este rugăciunea pentru iertarea de păcate, este rugăciunea de îndurare a lui Dumnezeu şi de pocăinţă. Acest psalm se rosteşte şi la slujba Mărturisirii.

^[1] Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhidiecezana, Cluj, 1995.

^[2] Mărturisirea ortodoxă II, 5.