Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Dar rugăciunea cântată are vreun preţ?

Rugăciunea cântată este o foarte puternică rugăciune rostită cu glas tare. Când suntem adânc mişcaţi, dăm glas simţirii prin cântare; deci cântecul religios este o rugăciune minunată. El ajută mintea să zboare la Dumnezeu; de aceea Sfântul Apostol Pavel Îi îndeamnă pe coloseni să se deprindă şi să se înţelepţească cu psalmi, laude şi cântări duhovniceşti: „...Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi şi-n laude şi-n cântări duhovniceşti” (Col 3, 16). Rugăciunea cântată a fost cultivată de împăratul David († 1015 î.d.Hr.), de Mântuitorul cu Apostolii (Mt 26, 30; Mc 14, 26), de Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), de Sfântul Ambrozie al Mediolanului († 397), de Sfântul Nichita din Remesiana († c. 420) şi de alţi Sfinţi Părinţi şi mari Dascăli ai Bisericii.