Însemnându-ne cu semnul sfintei cruci, dobândim binecuvântarea lui Dumnezeu, fiindcă ea a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei dintre Dumnezeu şi om (Ef 2, 16); ea ne ocroteşte împotriva bântuielilor necuratului^[1], ca şi împotriva multor rele sufleteşti şi trupeşti^[2].

Semnul sfintei cruci este prin el însuşi o binecuvântare dumnezeiască, iar „binecuvântarea este împărtăşitoare de sfinţenie, care alungă relele şi aduce binele”, spune canonul 27 al Sfântului Vasile cel Mare.

1. Crucea ocroteşte de relele trupeşti. Semnul crucii i-a cruţat de nimicire pe cei dintâi născuţi ai Israelului, fiindcă semnul făcut pe stâlpii şi pe pragurile uşilor, pe lângă care îngerul morţii a trecut fără să bată (Iş 12, 7, 27), închipuia semnul crucii^[3]. Semnul crucii era semnul care Îi vindeca pe cei muşcaţi de şerpi, fiindcă şarpele de aramă ridicat în pustie de Moise, care Îi salva pe oameni numai uitându-se la el (Nm 31), preînchipuia semnul sfintei cruci (In 3, 14).

2. Crucea alungă diavolii. Precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dracul fuge de crucea care Îi aminteşte că prin ea a fost biruit^[4]. „Crucea, zice Sfântul Ioan Damaschin, este pavăză, armă şi semn de biruinţă împotriva diavolului”^[5], iar Biserica noastră cântă: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, necutezând a căuta spre puterea ei...”^[6].

3. Semnul sfintei cruci, închipuind însăşi crucea lui Hristos, ocroteşte de uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat creştinii de sub stăpânirea păgână. În anul 312 împăratul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce luminoasă, pe care era scris: „În acest semn vei învinge!”. Atunci el, punând acest semn pe steagurile armatelor sale, a ieşit biruitor din lupta cu Maxenţiu. Rostirea „În acest semn învingem!” se potriveşte foarte bine şi semnului crucii cu care noi ne închinăm; că singură pomenirea crucii lui Hristos Îi pune pe fugă pe vrăjmaşii nevăzuţi şi ne întăreşte împotriva uneltirilor lor: „Nici un duh necurat nu va îndrăzni să se apropie de voi, văzând pe faţa voastră armele care l-au doborât, această sabie sclipitoare a cărei lovitură de moarte au primit-o”^[7]. Mulţi sfinţi obişnuiau să alunge gândurile rele din cugetul lor făcând numaidecât semnul crucii şi tot cu semnul crucii dărâmau creştinii idolii şi capiştile lor, în timpul prigoanelor.

^[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1943, Cateh. XII, c. 36, p. 352 şi IV, c. 13, p. 115.

^[2] Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., p. 256.

^[3] Ibidem.

^[4] Sfântul Chiril al Ierusalimului, op. cit., Cateheza XIII, 3, p. 312.

^[5] Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., p. 160.

^[6] Octoihul Mare, Ed. I.B.M.B.O.R., Buc., 1975, Stihirile laudelor din Duminica gl.8.

^[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 45 la Matei, c. 4, trad. cit., vol. VII, p. 424.