Aceleaşi lucruri ca şi la judecata particulară. Adică faptele bune izvorâte din credinţa faţă de Dumnezeu şi din iubire faţă de El şi de semeni (Mt 25, 33-46), fapte prin care omul crescut în virtute şi-a făcut viaţa sa tot mai plină de Hristos şi tot mai mult asemenea chipului lui Hristos (Rm 8, 29; Ef 4, 13). Chipul lui Hristos în om stă în întipărirea dragostei în toată fiinţa lui. Iar fericirea viitoare stă tot în dragoste (1 Co 13, 8). Deci cine n-a crescut în dragoste nu poate merge la fericire, adică la dragoste. Iar întrucât dragostea de om şi de Dumnezeu creşte şi se arată mai ales prin fapte bune faţă de aproapele, Mântuitorul îl va rândui pe om la fericire sau la osândă veşnică, după cum a săvârşit sau nu, în viaţă, fapte de dragoste faţă de aproapele. Faptele acestea nu sunt cele pe care le face omul dintr-un interes egoist, aşadar faţă de cei de la care ar putea primi şi el ceva în schimb. Căci cei ce-şi iau plata de la oameni nu mai primesc plata de la Dumnezeu (Mt 5, 46). Faptele de dragoste sunt cele cu totul dezinteresate, cele lipsite de egoism, aşadar, mai ales cele făcute faţă de oamenii necăjiţi şi lipsiţi, nebăgaţi în seamă, de la care nu aşteptăm nimic în schimb: nici răsplată materială, nici ajutor în carieră, nici onoruri lumeşti şi laude cu efecte între oameni. Acelea sunt făcute pentru omul luat ca om, din preţuirea omului ca om, mai ales când înfăţişarea din afară a vieţii lui îl face nebăgat în seamă. Prin aceste fapte îl ridicăm pe omul înfrânt de împrejurări vitrege, de nedreptăţi, pe omul pe care-l iubeşte Iisus aşa de mult, că din cauza lui Îşi face o cauză a Sa, binele făcut lui îl socoteşte bine făcut Sieşi, iar neatenţia arătată lui o socoteşte neatenţie arătată Sieşi. De aceea va zice către cei de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav, şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci îi vor răspunde drepţii zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi Å¢i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Şi răspunzând Împăratul, le va zice: Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor din stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Å¢i-am slujit? Atunci le va răspunde zicând: Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică” (Mt 25, 34-46).