În Sfânta Scriptură sunt arătate unele semne care vor premerge sfârşitul. Acestea sunt: 1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt 24, 14); 2) convertirea poporului iudeu (Rm 11, 15-26); 3) ivirea lui Antihrist (2 Tes 2, 3-11; 1 In 2, 18), omul nelegiuirii (2 Tes 2, 1-10) sau „fiara” (Ap 13, 1-18) lucrând împreună cu uneltele sale, prooroci şi hristoşi mincinoşi, tot felul de semne, prin puterea satanei, ca să-i amăgească pe oameni şi care vor prigoni cu toată furia pe cei aleşi ai Domnului (Mt 24, 5, 11); 4) venirea lui Ilie şi a lui Enoh (Ap cap. 11); 5) înmulţirea fărădelegii şi răcirea iubirii între oameni (Mt 24, 10, 12), înmulţirea războaielor şi a veştilor de războaie (Mt 24, 6-7), ivirea unor nenorociri, ca foamete, ciumă etc. (Mt 24, 8), mari tulburări în toată firea ca eclipse de soare şi de lună, căderi de stele, cutremure etc. (Mt 24, 29; 6) arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului” (Mt 24, 30), adică a Sfintei Cruci.
Dar semnul Crucii pe cer va însoţi mai degrabă venirea Domnului decât o va premerge, iar convertirea poporului iudeu, ivirea lui antihrist şi predica lui Ilie şi Enoh sunt lucruri tainice al căror înţeles exact nu poate fi cunoscut.
Celelalte semne care rămân sunt de aşa fel, că nu se poate spune pe temeiul lor, în chip sigur, când va fi sfârşitul. Cei care s-au apucat să facă socoteli şi să dea soroace hotărâte s-au înşelat amarnic. Tulburări, greutăţi şi războaie au fost adeseori în lume şi noi nu ştim care poate fi gradul lor ultim de dezvoltare, încât să putem spune că gradul acesta sau acela e ultimul şi după el vine sfârşitul.