Avem un mare folos. Dacă e de folos pentru creşterea duhovnicească a omului ca el să fie aşa de smerit, încât să-l socotească pe fiecare semen mai bun decât el (Mt 20, 26) [1], cum nu s-ar păgubi el, uitând de această smerenie, dacă ar socoti că Sfinţii nu sunt mai buni decât el şi nu trebuie să-i cinstească? Aşa s-au smerit toţi Sfinţii cât au trăit pe pământ, plecându-se în faţa celui mai neînsemnat om, şi cu siguranţă că cinstea ce le-o aduce nu-i face să uite de această smerenie. Prin întrecerea în smerenie şi iubire, unii faţă de alţii, cresc cu duhul toţi membrii Bisericii. Dar cinstindu-i pe Sfinţi, noi ţinem în acelaşi timp necontenit în faţa ochilor noştri pilda vieţii lor, care ne ajută să ne îmbunătăţim mereu viaţa noastră.
[1] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 capete teologice şi practice, în Filocalia, vol. VI, ed. Humanitas, Buc., 1997, pp. 86-87.