Nu. Căci alta e rugăciunea şi închinarea ce I se dă lui Dumnezeu. Sfinţilor ne rugăm ca să mijlocească la Dumnezeu. Chiar când ne dau şi ei ceva, ne dau prin puterea lui Dumnezeu care e în ei şi potrivit cu voia lui Dumnezeu pe care ei o împlinesc când ne dau acel bun, aşa cum Apostolii au făcut minuni cu puterea şi cu voia lui Dumnezeu. Deci când le cerem Sfinţilor mijlocirea (FA 9, 32-42; 20, 9-11; 28, 3-9) sau ajutorul, tot pe Dumnezeu Îl slăvim. Pe Dumnezeu Îl rugăm ca El Însuşi să ne dea de la Sine tot ce cerem, ca Acela care este izvorul tuturor bunurilor.
Cât priveşte cinstirea Sfinţilor, deşi se numeşte uneori şi închinare, ea se deosebeşte de închinarea dată lui Dumnezeu. Când vrem să arătăm şi în cuvinte deosebirea, spunem că pe Sfinţi îi cinstim (dulie, venerare), iar lui Dumnezeu Îi slujim (latrie, adorare, închinare). Pe Sfinţi îi cinstim ca pe nişte oameni care ne-au dat pildă de slujire lui Dumnezeu, şi pentru aceasta Dumnezeu i-a cinstit şi stau aproape de Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi slujim ca Aceluia ce e Stăpânul atotputernic şi Făcătorul nostru, de la Care avem totul, primim totul şi atârnăm întru totul.
O scriere de la începutul Bisericii, Martiriul Sfântului Policarp, spune: „Noi ne închinăm lui Hristos pentru că e Fiul lui Dumnezeu; cât despre martirii care sunt ucenicii şi următorii Domnului, le mărturisim iubirea care li se cuvine din pricina cinstei fără seamăn pe care au adus-o Împăratului lor”.