Este cu putinţă. Unii din ei pot scăpa de acolo prin rugăciunile Bisericii şi ale fiecăruia dintre noi, precum şi prin milosteniile noastre pentru ei. În Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Sfântul Apostol Pavel spune: „Aşadar, înainte de toate vă îndemn să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Tim 2, 1). Iar Sfântul Iacov spune: „Mărturisiţi-vă aşadar unul altuia păcatele şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi. Mult poate rugăciunea dreptului cea lucrătoare” (5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciuni şi pentru el (Ef 5, 19). Dar dacă folosesc rugăciunile noastre semenilor noştri vii, de ce n-ar folosi şi celor morţi, odată ce ei trăiesc cu sufletul şi odată ce acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele? La mărturisirile acestea indirecte se adaugă şi unele mărturii directe din Vechiul Testament. Astfel, în 2 Mac 12, 42-45 se aduce jertfă pentru ostaşii noştri şi apoi se zice: „Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi şi ca să slobozească de păcat” (v. 46). Iar în Baruh se spune: „Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israil, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israil... Nu îţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri...” (3, 4, 5). În chipul cel mai limpede vorbeşte de aceste rugăciuni Sfânta Tradiţie, începând din primele timpuri ale Bisericii, cum arată Sfintele Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că chiar Apostolii au rânduit să se facă la Liturghie pomenire de cei morţi: „Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă asupra Tainei celei înfricoşate pomenirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor mulţi. Când stă poporul, plinătatea preoţească, cu mâinile întinse şi în faţă stă jertfa înfricoşată, cum nu-L vor îndupleca pe Dumnezeu cei adormiţi? Dar aceasta numai pentru cei plecaţi în credinţă”.^[1]

^[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 3 la Filipeni.