Puterea învăţătoreascăsau de a vesti cuvântul lui Dumnezeu a fost încredinţată de Mântuitorul odată cu cea sfinţitoare şi de conducere prin cuvintele: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28, 19-20). Puterea sfinţitoare a fost indicată şi prin cuvintele de la Cina cea de Taină: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” (Lc 22, 19; 1 Co 11, 24-25). Despre puterea sfinţitoare a preoţiei vorbeşte şi Sfântul Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (1 Co 4, 1). Puterea de conducere duhovnicească a fost arătată concret prin cuvintele: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Lc 10, 16). Sfântul Grigorie Teologul zice despre puterea de conducere a preoţiei că este „arta artelor” şi „ştiinţa ştiinţelor”.[1]
[1] Despre fugă sau Despre preoţie, XVI; v. trad. rom. cit.