La început, Sfinţii Apostoli săvârşeau această Sfântă Taină prin punerea mâinilor, precum am văzut (FA 8, 17). De la o vreme, Sfinţii Apostoli au înlocuit punerea mâinilor prin ungere şi lucrul s-a făcut destul de timpuriu, odată cu răspândirea creştinismului, care nu mai îngăduia mersul apostolilor aşa departe şi pentru prea mulţi botezaţi. Pe măsură ce se extindea creştinismul, această Sfântă Taină a început să se săvârşească prin ungere cu Sfântul Mir şi de către fiecare preot, în asemănare şi cu ungerea din Testamentul Vechi în care preoţii şi profeţii, ungând cu untdelemn, invocau binecuvântarea dumnezeiască.
Sfântul Mir se pregăteşte din untdelemn, vin şi 35 de aromate diferite, sfinţindu-se numai de către episcopi (can. Cartagina 418). Sfinţirea Sfântului Mir este o prerogativă a Bisericii Autocefale, fiind deci sfinţit de episcopii respectivei Biserici, în frunte cu Întâistătătorul ei, în Joia Patimilor, după Sfânta Liturghie. Sfântul Mir se dă apoi, prin episcopul eparhiei, preoţilor pentru administrarea Tainei Mirungerii.