Tăierea-împrejur, care preînchipuia Botezul (Col 2, 11-13), se făcea şi copiilor; potopul (1 Petru 3, 20-21) şi trecerea Mării Roşii (Iş 14, 21-22), care preînchipuiau acelaşi Botez, au fost petrecute şi de către copii; făgăduinţa Sfântului Duh spre iertarea păcatelor e dată şi copiilor (FA 2, 38-39). Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi alţii botează atâtea „case” sau „familii”, din care nu puteau lipsi copiii. Se ştie cum Sfântul Apostol Pavel a botezat „casa” temnicerului din Filipi (FA 16, 33), pe a lui Ştefana din Corint (1 Co 1, 16), pe a Lidiei (FA 16, 15), iar Sfântul Apostol Petru a botezat casa lui Corneliu (FA 10, 47-48) şi împreună cu Sfântul Apostol Ioan a împărtăşit, după Botez, Sfântul Duh locuitorilor din Samaria, care nu puteau fi fără de copii (FA 8, 12-17).
Biserica a rânduit chezăşia duhovnicească a părinţilor sufleteşti, după pilda chezaşilor care vin cu slăbănogul la Mântuitorul, după aceea a sutaşului care dă chezăşie pentru sluga lui şi după aceea a femeii cananeence, care dă chezăşie pentru fiica ei, despre care am vorbit mai înainte (Mt 8, 5-13; 15, 22-28; 17, 14-18). Aceşti chezaşi se numesc naşi. Ei garantează că îi vor lua sub ocrotirea lor sufletească pe finii lor, spre a-i creşte în credinţă. Naşii sunt mărturisiţi de tradiţia bisericească.