Copiii sunt botezaţi pentru a li se şterge păcatul strămoşesc. Botezul lor se face prin credinţa altora. Unele din minunile Mântuitorului au fost săvârşite asupra anumitor persoane nu pentru credinţa lor, ci pentru credinţa altora. Se cunoaşte cazul slăbănogului care a fost adus înaintea Mântuitorului, prin deschiderea acoperişului casei în care Se afla Domnul, şi vindecat pentru credinţa celor care-l purtau: „Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate fie păcatele tale” (Mc 2, 5). La fel se petrece lucrul cu vindecarea slugii sutaşului (Mt 8, 5-13), precum şi cu vindecarea fiicei femeii cananeence (Mt 15, 22-28). Copiii neopunând o piedică personală, dumnezeiescul har poate lucra asupra lor prin Sfântul Botez, fără rezistenţă.
Copiii n-au nevoie de pocăinţă pentru a primi Botezul, pentru că ei n-au păcate personale, ci numai pe cel strămoşesc. Moartea copiilor nebotezaţi e un păcat care apasă greu asupra părinţilor. Sfântul Grigorie de Nissa îi osândeşte pe cei ce amână Botezul.[1] Mântuitorul, zice Sfântul Irineu, „a venit ca pe toţi să-i mântuiască, pe cei care se nasc din nou prin El în Dumnezeu: prunci, copii, tineri şi bătrâni”.[2]
[1] Sfântul Grigorie de Nissa, Cuvânt către cei ce amână Botezul, Migne, P.G., XLVI, col. 416-432.
[2] Sfântul Irineu, Contra ereziilor, 2, 22, Migne, P.G., VII, col. 734.