Păcătoşii n-ating sfinţenia Bisericii. Miezul misiunii Bisericii stă tocmai în îndreptarea păcătoşilor. Toţi oamenii sunt păcătoşi, încât despre nici unul nu se poate spune că e lipsit de păcate (Fc 6, 5, 12; III Regi 8, 46; Pilde 20, 9; Eccl. 7, 20; Iov 14, 4, 5; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8). Însuşi Apostolul Pavel a spus despre sine că e cel dintâi dintre păcătoşi (1 Tim 1, 15). Mântuitorul a asemănat Biserica, în diferitele Sale parabole, cu ţarina care cuprinde şi grâu, şi neghină (Mt 13, 24-30, 36-43), cu năvodul care prinde şi peşti buni, şi peşti răi (Mt 13, 47-50), cu nunta fiului de împărat la care sunt chemaţi şi cei ce n-au haină de nuntă (Mt 22, 9-14), şi abia la sfârşitul veacurilor se va alege grâul de neghină, peştii buni de cei răi, cei ce au haină de nuntă de cei fără o astfel de haină. Apostolul Pavel spune că Biserica este ca o casă, în care se găsesc şi vase de cinste, şi vase de necinste (2 Tim 2, 20), sau asemenea corpului omenesc, care are şi membre de cinste, şi membre de necinste (1 Co 12, 22-24). Aşadar, e cu neputinţă ca toţi membrii Bisericii să fie sfinţi şi fără de păcate. Rolul Bisericii este tocmai de a-i sfinţi pe toţi, prin mijloacele sfinţitoare pe care le are. Prin această misiune şi prin aceste mijloace (Sfintele Taine) este Biserica sfântă, iar nu prin starea de sfinţenie a membrilor ei.